Cum sa facem fata mai usor caniculei

Pentru ca e vara si temperaturile ridicate de afara ne fac uneori probleme si pentru ca incepe perioada concediilor, ar trebuie sa tineti cont de cateva lucruri esentiale: sa va hidratati suficient (ar fi bine ca in zilele caniculare sa aveti tot timpul la dumneavoastra un recipient cu apa plata, sa evitati expunerea la soare (pe cat posibil) intre 11 si 16,folositi crema cu factor de protectie UV minim30,  purtati imbracaminte deschisa la culoare si cat mai lejera, protejati-va capul cu o palarie, evitati consumul excesiv de alcool si a bauturilor cu cafeina. Expunerea la temperaturi ridicate produce modificari ale tensiunii arteriale. Astfel sunt afectati deopotriva si hipotensivii si hipertensivii.  Caldura produce  vasodilatatie cu accelerarea batailor inimii, accelerarea respiratiei, transpiratie excesiva cu pierderea de lichide si electroliti. astfel, consumul de lichide este important pentr a contrabalansa pierderile. Trebuie avuti de asemenea in vedere pacientii cu tratament diuretic, unora s-ar putea sa le fie necesara ajustarea dozei de diuretic. ( NU faceti asta fara sa consultati un medic prealabil). Daca faceti tratament cronic pentru o anumita patologie incercati sa luati medicamentele la aceleasi ore si foarte important sa le aveti cu dumneavoastra in vacante.

Pacientii cu insuficienta cardiaca trebuie sa tina cont de faptul ca in perioadele caniculare, toleranta la efort scade si mai mult. Acelasi lucru se intampla si cu cei cu afectiuni respiratorii cronice (aerul cald poate produce bronhoconstrictie).

Sa nu uitam ca vara creste frecventa gastroenterocolitelor. Acestea pot produce hipotensiune si deshidratare severa.  Incercati sa va spalati cat mai des pe mainei, consumati cat mai putin alimente de la fast-food-uri (sfat valabil pentru toata perioada anului, nu doar vara), consumati fructe si legume proaspete spalate prealabil, evitati consumul de maioneza sau alte preparate cu oua crude, daca mancati la localuri alegeti mancarea cu aspect proaspat.

Acestea fiind spuse, sau mai exact scrise, va urez o vara cat mai putin torida si vacanta cat mai placuta!Caraibe-Insulele-Virgine-850x450 (1)

 

 

Doctor sau pacient? Care este postura cea mai grea in Romania de azi?

E o intrebare pe care mi-am pus-o destul de frecvent in ultima vreme, o data cu colapsul sistemului medical. E greu sa fii medic in zilele noastre si in tara noastra. Chiar daca e criza de medici, e destul de greu sa gasesti un post. Daca esti dispus sa te muti intr-un oras mai mic, e mai simplu. Daca mai ai si copii si partenerul de vista are deja jn post, atunci relocarea este destul de grea. Sa spunem ca esti dispus sa faci naveta. Faci fata oboselii deplasarilor, dar cum faci fata frustrarilor neajunsurilor?Nu ai cu ce lucra, nu ai laborator in fiecare zi, nu ai radiologie, medicamente, personal. Faci garzi, care pentru o perioada sing platite, astepti cu nerabdare marile mariri salariale care se dovedesc a fi o mare minciuna. Esti obosit, copiii asteapta sa ajungi acasa si sa te joci si cu ei, ca doar stati putin impreuna. Ok, asta ar fi groso modo un rezumat pentru viata de doctor. Cum sta pacientul? Nu cel nesimtit care urla ca are drepturi, cel normal, care plateste darile si ajunge in spital. E horror, va spun eu! Pana acum nu intelegeam de ce pacientii vin la internare cu ditamai bagajul. In faimoasele clinici universitare Clujene… adevarul e ca atunci cand mergi in spital la servici, observi doar neajunsurile care tin de partea medicala, nu si cele administrative care ii afecteaza pe bolnavi. De exemplu, oalele sau galetile in care se transporta mancarea, lipsa banalei hartii igienice sau a sapunului, a hainelor de pat, usi care nu se inchid, robineti care imprastie apa in toate directiile si lista poate continua. In urma cu 10 ani am fost la Pediatrie 1 ca studenta, in stagiu. Mi s-a parut ca arata intr-o stare jalnica. Dupa 10 ani, am venit cu fiu-mio si mi se pare si mai jalnic. Uneori ma mir cum se poate face performanta medicala in tara asta! Adevarul e ca, la conditiile din spitale, ar trebui sa ne mai micsoram asteptarile, sa intelegem ca si doctorii sunt oameni pana la urma. Ne e greu tuturor atat medici cat si pacienti. E nevoie de schimbari majore. Ar trebui sa incepem de undeva, sa nu ne mai intrebam cui i-o fi mai greu…

Confesiuni

Simt nevoia sa imi deschid sufletul. Poate asa reusesc sa inchid un capitol si sa deschid altul. In urma cu mai bine de opt luni, am nascut un baietel minunat. La prima vedere totul a fost perfect, pana nu a mai fost. Am ales sa nasc intr-o clinica privata pentru ca,  asa am facut si prima data si am avut parte de o experienta placuta. La a doua nastere am mers in cunostinta de cauza, stiind dinainte ce ma asteapta. Aparent totul a decurs bine, doar ca a doua zi dimineata nu a aparut nicio asistenta impingand acel carucior de nou-nascuti cu copilasul meu in el. Am asteptat nerabdatoare crezand ca poate inca doarme si nu au vrut sa il trezeasca. Nu am rezistat prea mult si am mers in incaperea rezervata neonatologiei sa imi vad micutul, care era cu mascuta de oxigen intr-un incubator.(am uitat sa specific ca am nascut la termen, APGAR 10), motiv pentru care nelinistea mea crestea. Mi s-a explicat vag ca e doar o chestie tranzitorie si nu am de ce sa imi fac griji. Doar ca, acea “chestie tranzitorie” a devenit mult mai grava  am fost transferati de urgenta la sectia de neonatologie din cadrul Gine 1. Au urmat clipe de cosmar, ziile in care nu stiam daca micutul nostru va supravietui sau nu. In disperarea pe care o traiam, am intalnit totusi oameni minunati, oameni carora nu am apucat sa le multumesc. Atunci am descoperit cu adevarat cat de importanta e comunicarea medic-pacient. Acei doctori, oricat erau de obositi sau de stresati, si-au facut timp de fiecare data sa discute cu noi, sa aibe rabdare, sa ne explice inclusiv nelinistile lor, toate posibilitatile de evolutie, si-au demonstrat nu doar competenta profesionala ci si cea morala. Va multumesc domnilor doctori,in special dr Sorin Andreica si dr Todea Bogdana,  datorita dumneavoastra am acum langa mine un baietel minunat, care alaturi de sora lui imi bucura fiecare zi. Din pacate, in clinica unde am nascut nu am primit prea multe informatii, doar angoase si senzatia ca mi se ascunde ceva. In acea perioada mi-am dat seamana de importanta unei vorbe bune si a unui gand bun. Am un fiu care a aflat din primele clipe ca viata e dura, dar s-a luptat cu toata forta si pentru mine deja e un erou. Am aflat ca am prieteni minunati, parinti si mai minunati care au fost alaturi de noi. Nu am reusit cu adevarat sa depasesc acel moment si ma gandesc la mamele care isi pierd copiii, la suferinta lor si la cata putere pot sa aibe acele femei pentru a merge mai departe. Eu am fost doar la un pas de asta,  iar in orele de asteptare in care nu stiam exact daca copilul meu va supravietui, am simtit ca sunt pe fundul iadului. Am avut multa vreme cosmaruri cu usile automate de la neonat. Stateam in fata lor la fiecare 3 ore, asteptand sa se deschida, pentru a imi putea vedea copilul, chiar daca nu il puteam atinge. La inceput simteam cum inima incepe sa imi bata aiurea. In primele zile, de fiecare data cand intram acolo primeam vesti tot mai proaste. Cand am inceput sa astept si eu cu biberul cu lapte lucrurile stateau deja mult mai bine. Am descoperit (si practic, pe propria piele) ca un medic bun nu isi face doar meseria, ci stie cum sa fie alaturi de pacienti si familia acestora. Oamenii astia fac cu adevarat minuni, sunt ca niste supereroi. De atunci, am inceput sa vad altfel viata, sa am alte valori de referinta si sa ma bucur de fiecare zi. Am descoperit ca alaturi de iubitul meu sot putem trece peste orice. Sper sa nu mai ajung la astfel de momente de limita.

 

 

 

 

REVOLTA

Sunt extrem de revoltata si s-ar putea sa am fuga de idei. Ca majoritatea cunoscutilor mei imi doresc o schimbare a ceea ce se intampla in minunata noastra tara. Am realizat inca o data ( chiar daca imi era clar si pana acum ) ca schimbarea majora trebuie facuta in randul populatiei, clasa politica defapt ne reprezinta. Astia suntem noi. Atata timp cat lipseste respectul, compasiunea, intelegerea, nu are cum sa ne fie mai bine. De exemplu azi, in decurs de o jumatate de ora am avut parte de mai multe astfle de exemple ( de azi nu voi mai face cumparaturi la Lidl Baciu). Chiar daca vi se pare aproape imposibil, sa stiti ca sunt unii oameni care reusesc cu o masina mica sa ocupe 2 locuri de parcare destinate persoanelor cu handicap sau mama si copilul. Se intampla unde altundeva, decat la parcarea Lidldin Baciu. Se ia una bucata ghiolban care parcheaza cum il taie capul, una bucata nevasta extrem de impresionata de nesimtirea sotului, se combina celulele si dau nastere unui copil care cel mai probabil le va calca pe urme ( ca ei nu ii pot da alt exemplu) si se obtine o familie romaneasca, telespectatori fideli ai Antenei 3, cu drept de vot, evident. Acestor oameni li se pare normal sa parcheze pe linia despartitoare a doua locuri imense de parcare si locul ramas totusi liber sa il ocupe cu augustele trupuri. Daca sunt luati la intrebari sunt revoltati si au un vocabular greu de reprodus. Aventura continua in magazin. Te astepti macar sa te ocoleasca lumea daca esti cu copilul in marsupiu… lucru destul de greu atata timp cat ceilalti sunt mai preocupati sa iti taie calea si sa ajunga inaintea ta la casele de marcat. Ce mi se pare trist este ca in ultima vreme, fiind in concediu de maternitate si avant timp de cumparaturi inainte de masa, am intalnit tot mai des astfel de cazuri. Primul lucru care m-a frapat a fost numarul mare de oameni in magazine si malluri la ore la care ar trebui sa fie la servici. As vrea sa iau atitudine. M-am saturat sa ma plang, dar nu stiu exact ce as putea sa fac. Cum putem educa astfel de oameni? Sunt multi si ne hotarasc viitorul. Cum ii putem schimba? Schimbarea trebuie sa inceapa de jos, doar asa vom reusi sa avem alti politicieni, cu alte conceptii, care sa se gandeasca in primul rand la binele general si nu la cel personal. Cum am putea face sa nu mai avem o tara de asistati sociali? Cum ii putem face sa le pese?  U e suficient doar educandu-ne proprii copii. Si ei au copii pe care ii vor creste dupa chipul si asemanarea lor. Mi-as dori ca lucrurile sa se schimbe si copiii mei sa traiasca intr-o altfel de societate.

Intrebarile nu sunt retorice. Chiar imi doresc sa iau atitudine, dar nu stiu de unde sa incep. Ma gandesc ca sunt si altii ca mine si impreuna, poate reusim sa pornim de undeva.

 

 

Vaccin si vaccinare

Sa spunem ca esti un parinte responsabil, nu esti antivaxer si nici fan Olivia Steer si vrei sa iti vaccinezi copilul. Pana aici totul e ok. Problemele apar cand bebelusul tau implineste 2 luni si afli cu stupoare ca medicii de familie nu au primit vaccinul de la minister, ca farmaciile nu il mai importa pana la anul si te intrebi ce vei face. Bun. Problema cu antivaxerii am inteles-o, au ideile lor, unele contradictorii, dar acum ii lasam in pace. Ce facem cu Ministerul Sanatatii si Agentia Nationala a Medicamentului? Am inteles ca au avut loc niste negocieri intre cei de la Minister si importator si vor ajunge un numar de doze de vaccin ( probabil insuficiente) la medicii de familie, dar nu se stie cu exactitate cand. Anul acesta medicilor de familie le-a fost foarte greu sa vaccineze copiii conform schemei de vaccinare, nu din cauza Oliviei Steer, ci din cauza iresponsabilitatii unora. Din punctul meu de vedere este un atentat la siguranta nationala, la siguranta copiilor nostri. Eu am reusit sa gasesc o doza de hexacima la farmacia Aldedra din Sora. Din pacate nu se mai gaseste nici la ei si vor aduce doar la anul. Pana atunci ce facem? Poate cineva sa ma lamureasca de ce e atat de greu de procurat acest vaccin? Am incercat sa gasesc mai multe informatii, dar nu am reusit. Sa speram ca la anul cei din Ministerul Sanatatii responsabili cu procurarea vaccinurilor sa reuseasca sa faca estimari mai bune in ceea ce priveste aceste produse.

Noi inceputuri

Buna dimineata! Chiar daca se arata o zi mohorata si ploioasa de octombrie, e totusi un nou inceput. Octombrie pentru mine e o luna speciala, luna inceputurilor. In octombrie m-am nascut, in octombrie s-a nascut fiica mea, in octombrie am avut nunta, in octombrie am inceput facultatea…si de ce nu? In octombrie sa deschid un blog. Poate prima postare ar trebui sa contina ceva interesant, sa capteze atentia. Ei bine, nu e chiar asa. E doar una introductiva pana ma initiez intr-ale bloggeritului. Ideea principala e ca mi-am facut blog (asa cum am amenintat candva 🙂 ), iar de acum incolo, cand ma voi simti inspirata, sau iritata de ceva, am unde sa postez 😉

Va urez tuturor o zi minunata!
This is your very first post. Click the Edit link to modify or delete it, or start a new post. If you like, use this post to tell readers why you started this blog and what you plan to do with it.

post